Din cauza temperaturilor ridicate, există risc de incendii de vegetație în special în zonele secetoase, dar nu putem vorbi despre incendii de amploarea celor din Grecia, a spus la Europa FM, Mihai Huștiu de la Administrația Națională de Meteorologie.
”În zonele în care seceta își face resimțită prezența, sigur că da, riscul la incendii crește, de la o zi la alta, dată fiind vegetația din ce în ce mai uscată și așa cum știm, spre sfârșitul lunii august – început de septembrie astfel de incendii ar putea să apară și la noi în țară, dar pe suprafețe mai restrânse, nu este cazul situației din Grecia sau Turcia, unde perioada caniculară s-a extins pe mai multe săptămâni, acolo vegetația este uscată și riscul este mult mai mare”, a spus meteorologul Mihai Huștiu.
România s-a confruntat cu incendii de vegetație în special în 2012 și 2007, ani marcați de secetă.
Meteorologul Mihai Huștiu a amintit că Grecia a fost aproape de recordul absolut de temperatură. La Salonic, s-au înregistrat 47,1 grade Celsius. Cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în Grecia a fost de 48 de grade Celsius, în 1977.