Capitala se va afla miercuri, după ora 18.00, sub incidenţa unei atenţionări ‘cod galben’ de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, a anunţat meteorologul Gabriela Băncilă într-o conferinţă de presă.
‘În intervalul critic pentru zona Municipiului Bucureşti, începând din această după-amiază, după ora 18.00, şi – cel mai probabil – în intervalul 20.00 – 22.00 noaptea, vântul se va intensifica treptat, instabilitatea atmosferică urmând a se manifesta prin averse torenţiale, cantităţi de apă în jur de 25 de litri pe metru pătrat, izolat posibil în unele cartiere chiar 35 de litri pe metru pătrat, iar aceste averse vor fi însoţite, aşa cum de altfel cu toţii cunoaştem, de intensificări ale vântului, pe care în momentul de faţă (…) le apreciem a atinge 55 – 65 de km pe oră, izolat posibil mai ridicate în funcţie de canalizarea din centrul oraşelor”, a explicat specialistul.
Potrivit Gabrielei Băncilă, ANM va ofer informaţii în timp util astfel încât autorităţile să poată să ia eventuale măsuri pentru a preveni şi proteja populaţia.
Aproape 500 de pompieri de la ISU Bucureşti-Ilfov pot interveni dacă va fi nevoie pentru gestionarea eventualelor situaţii de urgenţă. De asemenea, se poate activa grupa operativă ISU Bucureşti-Ilfov şi se pot suplimenta echipajele cu pompieri aflaţi în turele libere.
Potrivit ISU Bucureşti, au fost luate măsuri de avertizare a populaţiei despre evoluţia fenomenelor meteorologice prin intermediul a peste 40 de panouri electronice existente la nivelul Capitalei.