Confidenţialitate

METEO: Avertizare Cod Portocaliu

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de Cod Portocaliu pentru vineri, 30 iunie.

Fenomenele vizate sunt val de căldură persistentși disconfort termic accentuat.

Concret, în cursul zilei de vineri (30 iunie), valul de căldură va persista și se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37…39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade.

Va fi de asemenea COD GALBEN în Crișana, cea mai mare parte a Banatului, sudul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.