Premierul Sorin Grindeanu spune, în mesajul adresat cu ocazia zilei Unirii Principatelor, că acum este nevoie de solidaritate în România, la fel cum a fost nevoie şi în 1859, şi afirmă că între cetăţenii României trebuie consolidate sau reclădite “noi punţi” în acest moment.
“24 ianuarie reprezintă una dintre cele mai importante date din calendarul acestui popor. Astăzi se împlinesc 158 de ani de la unul dintre cele mai vii momente din istoria neamului românesc: Unirea celor două Principate, Moldova şi Ţara Românească, în urma alegerii unui singur domn, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza”, spune Grindeanu, citat de agenția news.ro.
El afirmă că ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă începutul oficial al statului modern românesc, “primul şi cel mai important pas către crearea unei Românii a tuturor românilor, dar, în egală măsură, un moment al concordiei”.
“Fără acest prim pas, care a dat românilor un cămin în jurul căruia să se adune, un stat care să-i reprezinte şi să-i apere, nimic din ceea ce avea să se întâmple mai târziu nu ar fi fost posibil“, mai spune el.
Premierul cere solidaritate, aşa cum a fost şi în 1859, 1916, 1918 sau în 1989. “O solidaritate clădită nu doar în jurul unor persoane sau instituţii, ci mai ales în jurul unor valori şi al unor obiective naţionale. Tocmai de aceea, cred că între cetăţenii României trebuie consolidate sau chiar reclădite noi punţi. Între diversele regiuni ale ţării trebuie întărite şi înmulţite legăturile astfel încât România să respire într-un ritm unic al dezvoltării. Să îndrăznim să credem în români şi în România!”, conchide el.