Confidenţialitate

Mesajul emoționant al tatălui unui tânăr mort în incendiul din clubul Colectiv la 10 luni de la tragedie

Tatăl unui tânăr mort în incendiul din clubul „Colectiv” transmite un mesaj emoționant la aproape  10 luni de la tragedie, în care arată că nu s-a schimbat nimic în societatea românească.

Nu s-a început constrirea unui spital iar în unitățile medicale se moare în continuare”, amintește Eugen Iancu în pagina sa de Facebook. Singurul lucru pe care l-au făcut românii a fost schimbarea unui guvern”, menționează acesta.

Eugen Iancu, tatăl lui Alex, unul dintre cei 64 de tineri care au murit în urma incndiului din „Colectiv”, a publicat un mesaj în care arată că în societatea românească nu s-a schimbat mai nimic în ultimele luni:

Ar fi trebuit ca Alex să aibă 23 de ani , să cânte, să fie probabil în concediu . Dar nu, nu este așa 64 de tineri au murit . Cam 50 de tineri sunt mutilați pe viață. Alții vor rămâne cu semne pe corp și cu siguranță toți vor rămâne cu un coșmar întipărit în minte.

Cu ce a schimbat această tragedie societatea românească? Cu ce a schimbat această crimă a statului român asupra propriilor tineri sistemul administrativ sau politic? Cu nimic. Am schimbat un guvern . Ei și? Vă simțiți mai în siguranță acum?”

Este prima parte a mesajului publicat de Eugen Iancu pe Facebook. În continuare, amintește de situația din spitale: „Vedeți o schimbare în spațiul public? S-a pornit construcția unui singur spital ? S-a modificat ceva în funcționarea localurilor? Mor mai puțini oameni? Știm de ce mor? Este curățenie în spitale?”. Tatăl lui Alex subliniază: „Acum, bineînțeles, ne pregătim de alegeri , din nou alegeri. Motiv să nu facem în continuare nimic. Ce rost ar avea? Viata este o loterie , dacă ai noroc scapi , dacă nu , GHINION. Asta da schimbare” .

Eugen Iancu este președintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010 și anunța în luna martie, la lansarea asociației, că intenționează să îl dea în judecată pe Raed Arafat pentru modul în care echipele de intervenție au acționat în cazul incendiului din clubul Colectiv.