Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, transmite un mesaj public în care afirmă că ”este vital ca societatea civilă să vegheze la corecta folosire a puterii instituționale”.
”Români,
Viața noastră publică trece printr-un moment de cumpănă. Rătăcirea noastră nu are doar o cauză politică. Obiceiul exercitării puterii după bunul plac a trecut de la o generație la alta, de mai multe decenii încoace, în istoria noastră. Această tristă realitate nu are legătură cu alegerile și nici cu alternanța la putere. Adesea, oamenii cu înalte poziții au convingerea că subordonarea instituției este o dovadă de luciditate, iar etica este apanajul celui slab.
România este o țară europeană ca oricare alta. Dar condițiile grele pe care a trebuit să le înfruntăm în timpul dictaturii comuniste ne-au lăsat urme în mentalitate. Respectarea legalității nueste o chestiune teoretică, ci un aspect de zi cu zi al existenței noastre, publice și private. Respectăm Constituția, legile, tradițiile și avem o conduită morală pentru noi înșine, spre binele familiei noastre, nu pentru că ne îndeamnă partenerii europeni sau trans-atlantici.
Lumea ultimilor ani ne-a arătat că democrația nu estela adăpost pentru totdeauna. Societatea își câștigă în fiecare zi dreptul de a avea unviitor liber.De aceea, este vital ca societatea civilă să vegheze la corecta folosire a puterii instituționale. Este înălțător să vezi că românii păstrează nobila tradiție de a lupta pentru principii și idealuri.
Nădăjduiesc să văd Statul român alcătuit din instituții solide și servit de oameni care să se respecte pe ei înșiși. Doar atunci vom fi cu adevărat liberi.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”