Confidenţialitate

Mesaje de încurajare ale celebrităţilor pentru Michael Buble, al cărui fiu a fost diagnosticat cu cancer

Artişti şi vedete de televiziune au transmis, prin intermediul social media, mesaje de încurajare pentru familia cântăreţului Michael Buble, care a anunţat vineri că fiul său cel mare, Noah, a fost diagnosticat cu cancer.

Ellen DeGeneres, Sharon Osbourne, Ronan Keating şi Shannen Doherty au transmis gânduri de bine artistului şi familiei acestuia, după anunţul făcut vineri de Buble pe pagina sa de Facebook.

„Suntem devastaţi de recentul diagnostic primit de fiul nostru mai mare, Noah, care se află acum sub tratament în Statele Unite.

Am fost mereu foarte vocali referitor la importanţa familiei şi a dragostei faţă de copiii noştri. Luisana şi eu ne vom dedica timpul şi toată atenţia acum pentru a-l ajuta pe Noah să se facă bine”, se mai arată în declaraţia publicată.

”În aceste momente complicate, nu vă cerem decât să vă rugaţi pentru noi şi să ne respectaţi intimitatea.

Avem un lung drum de parcurs şi sperăm că, prin ajutorul familiei, prietenilor şi fanilor din întreaga lume, să câştigăm această bătălie, cu voia lui Dumnezeu”.

”Vă trimitem multă, multă dragoste”, a scris Ellen DeGeneres, în timp ce Sharon Osbourne a scris: ”Transmit gânduri pozitive şi rugăciuni lui Michael Buble şi Luisanei pentru fiul lor Noah”.

”Gândurile şi rugăciunile mele sunt alături de prietenii Michael Buble şi familia lui, în aceste moment. Mi se rupe inima. Fiţi puternici”, a scris cântăreţul Ronan Keating.

Interpretul Josh Groban a notat: ”Eu şi familia mea transmitem toată dragostea şi rugăciunile lui Noah, fiul în vârstă de 3 ani al lui Michael Buble, care se luptă cu cancerul. Fii puternic, micuţule!”.

World Music Awards a transmis pe contul de Twitter: ”Rugăciunile noastre merg către Michael Buble, soţia sa Luisana şi fiul Noah”.

Actriţa Shannen Doherty, în vârstă de 45 de ani, care a fost diagnosticată anul trecut cu cancer la sân, a declarat, sâmbătă, la gala American Cancer Society’s Courage Award din Beverly Hills:

”Îmi imaginez că pentru un părinte este devastator să aibă un copil bolnav de cancer. Asiguraţi-vă că aveţi medici buni, o echipă minunată şi să ştiţi că organizaţii ca American Cancer Society, Stand Up to Cancer fac multe lucruri bune. Fiţi optimişti”.

Michael Buble şi soţia sa, actriţa Luisana Lopilato, au renunţat la toate proiectele profesionale pentru a se concentra pe situaţia fiului lor. Cei doi mai au un fiu, Elias, în vârstă de 9 luni.