Cancelarul german Angela Merkel pare că şi-a schimbat poziţia faţă de legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, relatează The Associated Press.
Parlamentarii germani ar putea să abordeze în viitor această problemă ca pe o ”problemă de conştiinţă”, ceea ce înseamnă că ei pot vota în baza credinţelor lor personale, fără să ţină cont de ceea ce spune platforma partidului.
Odată cu apropierea alegerilor naţionale, în septembrie, toate partidele importante şi-au exprimat susţinerea faţă de căsătoria cuplurilor de acelaşi sex, mai puţin Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului şi Alianţa pentru Germania (AfD, naţionalişti).
Potrivit DPA, un vor în baza conştiinţei ar conduce cel mai probabil la o legalizare a căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Cuplurile de acelaşi sex pot intra în parteneriate civile din 2001, însă căstoria rămâne ilegală.