Florin Mergea şi partenerul său indian, Rohan Bopanna, au fost eliminaţi în optimile probei masculine de dublu din cadrul turneului Australian Open.
Perechea a fost învinsă de cuplul format din filipinezul Treat Huey şi bielorusul Max Mirnîi, scor cu 6-4, 6-3.
Openul Australiei este primul turneu de Grand Slam al anului.
Pentru evoluţia până în optimi, Mergea şi Bopanna vor primi un cec de 40.000 de dolari australieni şi 180 de puncte ATP.
Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer, principalii favoriţi ai probei masculine de dublu, vor juca mâine în optimile de finală, contra italienilor Marco Cecchinato şi Andreas Seppi.