Confidenţialitate

Meniul vegan la Globurile de Aur 2020

Pentru prima dată după 77 de ediţii, meniul de la gala Globurilor de Aur, care premiază reuşitele din cinematografie şi serialele de peste Ocean, va fi în întregime vegan, potrivit ediției electronice a revistei Hollywood Reporter.

În farfuriile invitaților se vor afla supă de sfeclă aurie şi de hasmaţuchi, ciuperci în formă de cochilie Saint-Jacques, precum şi risotto de ciuperci sălbatice însoţite de varză de Bruxelles la grătar şi morcovi.

Desertul va fi “prăjitura Opera” fără cremă, fără lapte şi nici unt, a declarat Matthew Morgan, responsabilul cu meniul de la ceremonie şi bucătar-şef la Beverly Hilton, care găzduiește gala.

Mai multe staruri au salutat inițiativa, între care actorul Leonardo DiCaprio, apărător al biodiversităţii şi al mediului înconjurător.

A 77-a ediţie a Globurilor de Aur se va desfășura la 5 ianuarie, la Los Angeles.

Actorul Ricky Gervais va fi, pentru a cincea oară, gazda ceremoniei.

Marii favoriţi sunt “Marriage Story” (regizat de Noah Baumbach), “The Irishman” (Martin Scorsese), “Once Upon a Time… in Hollywood” (Quentin Tarantino), “Joker”(Todd Philipps) sau “1917” (Sam Mendes).

Printre seriale, aşteaptă recompense “The Morning Show”, “Killing Eve”, “Big Little Lies”, “The Crown” sau “Chernobyl”.