Mircea Gheorgheosu a anunţat vineri, 27 august, că şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţine în Parlament şi în Alianţa pentru Unirea Românilor.
Mircea Gheorgheosu a fost dus la Secţia 17 Poliţie, după ce lucrători de la Serviciul de Protecţie şi Pază de la Parlament ar fi găsit asupra sa un plic cu marijuana, conform unor surse judiciare, scrie Agerpres.
“Până la finalizarea cercetărilor legale asupra faptelor pentru care sunt suspectat, îmi dau demisia din toate funcţiile pe care le deţin în Parlament şi în partidul Alianţa pentru Unirea Românilor. Rămân cu sufletul alături de toţi colegii şi prietenii care, cu dăruire şi devotament, vor continua să-şi dedice viaţa în serviciul binelui”, precizează Gheorgheosu într-o declaraţie de presă.
El adaugă că este direct răspunzător pentru faptele sale, pe care le judecă legea românească şi care trebuie respectată.
“Dincolo de legea şi libertatea fiecărui om, în România există o lege şi ea trebuie respectată. Faptele de care sunt suspectat le judecă legea românească, oamenii din jur şi, mai presus de toate, Dumnezeu. Dar pentru faptele mele, ca om şi cetăţean, răspund numai eu”, afirmă Gheorghescu.
Potrivit oficialilor AUR, Mircea Gheorgheosu este membru al partidului și lucra în departamentul de comunicare. A fost purtătorul de cuvânt la congresul din ianuarie 2020.
Poliţia Capitalei a anunţat vineri că a fost solicitată de SPP să se prezinte la unul dintre punctele de acces ale clădirii Parlamentului, unde a fost identificat un bărbat care avea asupra sa un plic ce a ridicat suspiciuni.
Copreşedintele AUR George Simion a afirmat se vor lua măsurile adecvate, după desfăşurarea anchetei.