Freddie Mercury
Living on my own
Cântecul “Living on My Own” este scris de Freddie Mercury şi inclus pe primul său album solo “Mr. Bad Guy”. A fost lansat ca single în Marea Britanie, în septembrie 1985.
Freddie Mercury s-a născut pe 5 septembrie 1946, la Stone Town, în Zanzibar. Numele său real, Farrokh Bulsara, este derivat din Bulsar, un oraș din sudul statului Gujarat, India Britanică.
La șapte ani, Freddie Mercury a început să studieze pianul, iar la opt, părinții l-au înscris la un internat în stil englezesc din Panchgani, unde a căpătat porecla ”Freddie”.
După ce părinții săi s-au mutat în Marea Britanie, tânărul Farrokh Bulsara a vândut haine second-hand și a lucrat pe aeroportul Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din Europa. Ia însă o decizie care-i va schimba definitiv viața, în aprilie 1970, când formează alături de chitaristul Brian May și toboșarul Roger Taylor trupa Queen. Este momentul când Farrokh Bulsara devine Freddie Mercury . De aici înainte Freddie Mercury și grupul Queen urmau să scrie istorie în muzică.