Deşi s-a pensionat, un profesor din Bacău le predă în continuare copiilor.
Domnul Ioan Ursu şi-a amenajat acasă, în sufragerie, un ministudio. Fiecare lecţie predată şi fiecare exerciţiu rezolvat sunt filmate şi postate apoi pe internet.
La ora opt fix, în fiecare dimineaţă, dascalul îşi montează echipamentul video, șterge tabla şi pregăteşte materialele. Predă matematică pentru elevi de toate vârstele, de la clasa I şi pâna la a XII-a.
„Bună dimineaţa, dragilor şi bun găsit la întâlnirea cu proful online!” – aşa îşi începe lecţiile de matematică profesorul Ioan Ursu.
Sunt trei ani de când profesorul Ursu a recurs la această metodă de predare, timp în care a postat pe internet sute de lecții. Impactul a fost uriaş. Site-ul dascalului a fost accesat de la înfiinţare şi până în prezent de aproape cinci milioane de elevi.
Profesorul are in plan sa lanseze și o televiziune online. 24 de ore din 24 vor fi difuzate lecții de matematică pentru toate categoriile de elevi.