Confidenţialitate

Medicul ortoped Gheorghe Burnei nu mai poate profesa în spitalele publice

Este definitiv: medicul ortoped Gheorghe Burnei nu mai poate profesa în spitalele publice, inclusiv la Spitalul Marie Curie.

Curtea de Apel București a decis luni, că medicul Burnei  trimis în judecată pentru că ar fi primit mită de la pacienți, rămâne cu interdicția de a profesa în spitalele de stat.
Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pe 8 iunie, fiind acuzat de mai multe infracțiuni de luare de mită, după ce ar fi cerut bani de la părinți pentru a le opera copiii internați la Spitalul “Marie Curie” din București.

Anchetatorii mai spun că medicul ar fi fîăcut și experimente neomologate pe copii.

Procurorii susțin că există indicii privind săvârșirea de către Gheorghe Burnei a unor infracțiuni contra vieții și integrității corporale sau sănătății, în care victimele sunt minori aflați anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care Burnei a agravat-o prin acțiunile sale intenționate.

Conform documentelor întocmite de procurori, Gheorghe Burnei nu cerea direct bani de la părinții ai căror copii urmau să fie operați, însă după ce efectua intervențiile chirurgicale le permitea acestora “să îi mulumească ” cu diverse sume.

În anumite cazuri, medicul pretindea sume de bani anterior intervenției chirurgicale, încercând să le mascheze într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitula contract de donație. Persoanele care ajungeau la Burnei și care îi ofereau mită erau părinți ai căror copii aveau anumite deficiențe fizice, dintre care unele trebuiau corectate medical.

Totodată, Burnei îi interna pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi interna în mod repetat, fără a le efectua nicio intervenție chirurgicală, pentru a-i determina astfel pe părinți să îi dea bani sau alte foloase pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale, mai susțin procurorii.

Anchetatorii mai spun că medicul uneori, amenința că nu face operația dacă părinții nu se conformau cererilor sale.

Presa a relatat cazul unei fete, Amira, care a fost operată în urmă cu 18 ani de medicul Burnei, pentru luxație congenitală la șold. Fata a fost supusă în total la 11 intervenții chirurgicale, fiindu-i implantat un dispozitiv ceramic, care nu era omologat. Operațiile nu au reușit însă, iar fata este acum imobilizată la pat.