Noua tulpină a virusului Sars-Cov-2, descoperită de cercetătorii din Marea Britanie, va pune o presiune şi mai mare pe spitale, spune medicul infecţionist Virgil Musta.
Severitatea acestei boli este mai mare, în special la persoanele cu risc. Cu cât avem mai mulți pacienți, statistica arată că și persoane cu risc se pot îmbolnăvi și vom avea de a face cu forme severe care necesită Terapie Intensivă.
Presiunea pe sistemul de sănătate, nu doar la noi, ci și în Europa, este foarte mare.
Gradul de contagiozitate a tulpinii este extrem de mare, iar păstrarea regulilor de distanţare şi protecţie sunt esenţiale pentru a evita să intrăm în valul trei al pandemiei, mai spune Musta.
Pe proteina care se fixează de celula din corpul omenesc apar două mutații, astfel că virusul devine mai contagios. Dacă nu se iau măsuri rapide, există riscul unui al treilea val.