Început promitător pentru etapa a III-a de vaccinare.
500.000 de români, înscriși într-o singură zi, pe listele de așteptare pentru vaccinare arată că românii sunt interesați să se imunizeze anti-COVID, spune medicul Gindrovel Dumitra, coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul Societății de Medicina Familiei.
Medicul amintește că sunt încă mulți care își doresc să se vaccineze, dar nu știu să acceseze platforma:
„Este evident că este vorba de un interes. Practic, asistăm la o ofensivă a celor care au la îndemână mijloace tehnice prin care pot să facă programarea, dar trebuie să ne amintim că sunt destul de multe persoane, mai ales în mediul rural, care vor să se vaccineze, dar nu pot să o facă din punct de vedere tehnic.”
Medicul Gindrovel Dumitra este optimist că, până în septembrie, s-ar putea atinge cifra de 10 milioane de români vaccinați, așa cum își propune Guvernul. Nu va fi însă ușor, spune medicul:
„Munca trebuie depusă pe mai multe planuri, în primul rând trebuie făcută o informare publică în continuare, astfel încât, persoane care se află acum în zona de exitare la vaccinare, să vină în zona de acceptare a vaccinării. Apoi, trebuie muncit la firul ierbii, medicii trebuie să discute cu fiecare persoană în parte atunci când au ocazia în ceea ce privește beneficiul vaccinări. În măsură ce se va rostogoli increderea vaccinului în populație, o să vedeți că 10 milioane se va putea atinge.”
În schimb, în condiţiile infecţiilor în creştere, vicepreşedintele Societății Naționale de Medicina Familiei spune că există riscul blocării sistemului sanitar:
„Mi se pare destul de serioasă situația, pentru că numărul de cazuri de la terapie intensivă se apropie de capacitatea maximă pe care o are acest sector. Chiar dacă ne-am dori în acest moment să mai înființăm alte secții de terapie intensivă, avem o uriașă problemă în ceea ce privește personalul medical. Personalul medical de terapie intensivă este oricum folosit la capacitate maximă și este extrem de obosit.”
Orice persoană care nu poartă mască și nu respectă regulile elementare de protecție poate fi vinovată de decesul unor oameni, mai spune Gindrovel Dumitra.