Confidenţialitate

Medicul Gindrovel Dumitra: Apariția trombozelor nu are legătură cu vaccinul AstraZeneca, e doar o coincidență | AUDIO

Rata de apariție a trombozelor după vaccinarea cu serul de la AstraZeneca este egală cu rata de apariție la populația nevaccinată, a declarat medicul Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

El spune că nu se poate discuta despre o legătură directă între imunizarea cu serul AstraZeneca și apariția cazurilor de tromboze, fiind vorba de coincidențe:

„Procentul de persoane din populație care au astfel de evenimente este egal atât în populația vaccinată, cât și în populația nevaccinată. În cazul în care ar fi fost un exces de morbiditate, atunci ne-am fi gândit că există o relație de asociere între cele două, vaccinarea, respectiv apariția acestor reacții adverse și atunci cu siguranță măsurile ar fi fost cu totul altele.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Până pe 10 martie, au fost raportate 22 de cazuri de coagulări fatale ale sângelui la 3 milioane de persoane vaccinate cu Astra Zeneca.

Medicul Gindrovel Dumitra precizează că vaccinul nu ne poate proteja de afecțiuni care nu au legătură cu COVID-19:

„Este imposibil să te gândești care dintre persoane, mâine, ar avea un accident de circulație sau care pot să facă accident vascular cerebral sau infarct miocardic. Aceste evenimente oricum se vor întâmpla, pentru că vaccinul nu ne poate proteja împotriva acestora.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.