Camelia Roiu, medicul care a filmat rănile unui pacient de la Spitalul de Arși pline de viermi, mărturisește la Europa FM că se gândește să plece din România.
Medicul este dezamăgit de faptul că niciun oficial nu a chemat-o să discute cu ea.
În schimb, spune Camelia Roiu, împotriva sa se depun nenumărate plângeri.
După ce a făcut publică situația dramatică a pacientului aflat la terapie intensivă, care între timp a murit, Camelia Roiu a fost convocată de două comisii disciplinare. Aparent, convocarea nu are nicio legătură cu gestul său recent, ci cu faptul că nu ar fi semnat fișele de protecția muncii.
La cererea medicului, audierea a fost amânată pentru luna septembrie.
Aproximativ 25 de mii persoane au semnat o petiție online prin care cer protejarea medicului care a dezvăluit neregulile de la Spitalul de Arși.
Astăzi, petiția a fost trimisă mai multor autorități, în frunte cu președintele României.
În document, susținătorii medicului arată că protejarea unor asemenea avertizori de integritate este esențială în combatarea corupției de la noi.
”Neprotejarea persoanelor care sesizează încălcări ale legii transmite un mesaj clar: Și anume că în România, dacă sesizezi nereguli, vei avea consecințe de suportat”, se mai arată în manifestul de susținere a medicului de la Spitalul de Arși.
Gestul medicului Camelia Roiu a dus la declanșarea unor anchete medicale și penale dar și disciplinare.
La sfârșitul lunii iulie, pe facebook, Camelia Roiu i-a cerut ministrului Sănătății să facă citez un ,,exercițiu de imaginaţie,, , acum, ,,când sunt convocată în vreo două comisii de cercetare disciplinară, comisii compuse din medici inculpaţi penal care, culmea, aveau în responsabilitate şi unitatea de transfuzii şi tot ce ţine de îngrijirea arşilor (inclusiv viermii)”.
Pe 19 iulie, medicul a fost audiat la Poliţia Capitalei, în cadrul dosarului penal pentru moarte suspectă deschis după apariția imaginilor pe care Camelia Roiu le-a înregistrat. Medicul a declarat la ieşirea de la audieri că a făcut înregistrarea pentru că se simte “obligată să asiste neputincioasă la un malpraxis care este perpetuat şi girat de toate autorităţile”.