Tribunalul Bucureşti a decis, luni, ca medicul Mircea Beuran să rămână sub control judiciar, în dosarul în care este judecat pentru că ar fi primit o mită de 10.000 de euro.
Judecătorii au menţinut, totodată, sechestrul asupra unui cont bancar, până la concurenţa sumei de 10.007 euro.
La 29 aprilie, Mircea Beuran, care îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru luare de mită.
Procurorii susţin că, pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic (martor în dosar) bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF “Carol Davila”.
”Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF ‘Carol Davila’ Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior”, precizează procurorii.
Iniţial, Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu, însă Curtea de Apel Bucureşti a revocat această măsură şi a dispus ca medicul să fie cercetat sub control judiciar.
“Fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (…) în propria “piaţă de desfacere’, ca sursă personală de venituri ilicite”, se arăta în motivarea instanței.