Confidenţialitate

Medicul Alexandru Rafila, despre pelerinaje, pandemie și închiderea școlilor

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, e de părere că autoritățile și Biserica ar fi trebuit să discute de mult în ce condiții vor avea loc pelerinajele care se anunță în perioada următoare, cel mai mare și cel mai cunoscut fiind cel de la Iași, de Sf Parascheva.

Pe de altă parte, crede că și biserica ar trebui să se gândească la enoriașii săi și să nu-i expună în mod inutil.

Sunt convins că BOR își dorește să-și protejeze enoriașii, astfel încât să se găsească o soluție de dialog, sau chiar de compromis, în așa fel încât viața oamenilor să nu fie afectată. Contextul epidemiologic va condiționa cum se vor desfășura aceste activități, mai restrâns, eventual. Dar trebuie să fie un dialog, la momentul potrivit. Asta nu înseamnă atunci când se întâmplă evenimentul, ci cu mult timp înainte. Comportamentul preventiv lipsește.   ”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Invitat la emisiunea Piața Victoriei, la Europa FM, medicul Alexandru Rafila, a comentat și situația în care școlile ar fi trebuit să fie închise la o rată a incidenței de 6 îmbolnăviri la mia de locuitori.

Acea limită de 6 la mie e una convențională. Acum, suntem la 6 la mie în multe localități din țară și situație este serioasă. Dar, pe de altă parte, nu putem închide o școală unde nu am nici un caz de îmbolnăvire, mai ales că numărul de îmbolnăviri și gravitatea îmbolnăvirilor la copii este foarte, foarte redusă. În continuare, cele mai afectate grupe de vârstă sunt cele peste 60 de ani. Cred că cea mai bună protecție pe care putem să o oferim copiilor noștri este să ne vaccinăm. Nu cred că trebuie să-i închidem în casă pe copii, pentru că noi nu vrem să ne vaccinăm “- a spus medicul Alexandru Rafila, la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cum răspunde, însă, medicul Alexandru Rafila celor care se tem de posibile efecte adverse ale vaccinului anti COVID, care ar putea apărea – potrivit teoriilor antivacciniste – peste ani de zile?

Efectele pe termen lung al consumului unor substanțe se bazează pe niște studii, pe niște observații. În momentul de față, nu avem motive să credem că se va întâmpla așa ceva pentru că remanența acestui ARN Mesager este foarte scurtă. El se dezintegrează și dispare. Nu se integrează ARN in ADN, și alte lucruri de genul ăsta. ”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.