Confidenţialitate

Medicii spun că simptomele infecției COVID-19 s-au schimbat în comparație cu începutul pandemiei | AUDIO

Numărul cazurilor noi nu va scădea în următoarea perioadă, spun medicii, care fac un noul apel pentru respectarea regulilor.

Dacă în spitale COVID mai sunt locuri pentru cei cu forme medii ale bolii, paturile de terapie intensivă pentru pacienții COVID-19 se apropie de limită în mai multe județe.

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi îi sfătuiește pe cei care sunt testați pozitiv și stau izolați acasă să meargă la spital la primele semne mai grave ale bolii:

„Aș remarca o polarizare a acestor pacienți în sensul că, sigur, cum este și firesc, un număr mare vrea să stea acasă și sunt urmăriți de medicul de familie, dar ajung la Boli Infecțioase cu forme deja agravate și repede în terapie intensivă. De acest punct de vedere spun că trebuie mare atenție pentru cei îngrijiți la domiciliu, la cea mai mică manifestare care poate fi dată de această boală să anunțe medicul de familie și chiar să vină la triajul Spitalului de Boli Infecțioase.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Iar modul în care se manifestă boala în ultima vreme s-a schimbat în comparație cu începutul pandemiei, mai spune Carmen Dorobăț.

„Fenomenele digestive erau destul de rare și erau, de regulă, la copii. În momentul de față, la multe persoane, în special la sexul feminin, întâlnim astfel de fenomene în infecția cu SARS CoV-2. Dacă la început lipsa gustului și a mirosului apăreau de la debut, acum apare după circa o săptămână și durează mai puțin. Durerile musculare care, la începutul pandemiei, apăreau după un puseu febril de 39-40 de grade, în momentul de față apar mai târziu și, câteodată, n-au febrilitate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.