Noul Registru Electronic de Vaccinare introdus de la 1 iulie nu funcționează cum trebuie, iar unii medici au fost nevoiți să amâne vaccinarea copiilor. Registrul reunește atât datele adulților vaccinați, cât și cele ale copiilor, care până acum figurau separat.
Odată cu unificarea celor două registre s-a pierdut istoricul vaccinal al copiilor și nici nu pot fi introduse date noi în sistem, a spus la Europa FM Daciana Toma, secretar al Societății Naționale de Medicina Familiei:
„Sunt copii mai mari la care sistemul nu mai vedea niciun vaccin, deci s-a pierdut istoricul la vaccinați. Eu, personal, am amânat vaccinare, mai amân o săptămână, două, să văd ce se întâmplă. Am vorbit cu un coleg care a spus că a stat 3 ore încercând să introducă un vaccin și nu a reușit, colegi au semnalat din țară aceste disfuncționalități iar recomandarea DSP-ului a fost să introducem de mână tot istoricul vaccinal al copilului. Gândiți-vă totuși că în cabinetul medicului de familie nu e asta singura activitate pe care o avem. Într-o țară renumită pentru cât de dezvoltat este IT-ul sau ce oameni pregătiți avem pe IT să nu fim în stare să facem o preluare de baze de date mi se pare halucinant.”
Medicul Daciana Toma atrage atenția că un copil care a făcut vaccinul, dar care nu este înregistrat apare oficial că nu este vaccinat. Dovada vaccinării este solicitată la începutul fiecărui ciclu școlar, dar și adulții au nevoie de pașaportul de vaccinare atunci când călătoresc în străinătate, mai spune medicul:
„De ce este important istoricul vaccinal? Este dovada că o persoană și nu zic doar de un copil, avem mulți adulți care vor să plece în străinătate cărora li se cere schema pe care au făcut-o cu vaccinurile din copilărie. Este practic pașaportul vaccinal al unei persoane.”
Medicii de familie menționează că deși nu mai apar în registrul de vaccintare, datele privind vaccinarea copiilor nu s-au pierdut. Ele figurează în fișele de observație ale pacienților și în carnetele de vaccinare.
Sursa foto: Pixabay