Ministerul Sănătății vrea să-i ajute pe cei care doresc să se lase de fumat. Potrivit unui proiect supus dezbaterii publice, aceștia ar putea să-și cumpere compensat plasturi cu nicotină și alte medicamente necesare.
Potrivit proiectului, Ministerul Sănătății va cumpăra, în 2016, prin achiziție publică centralizată, medicamentele necesare combaterii consumului de tutun. Printre acestea sunt și plasturii cu nicotină.
Noul proiect prevede asigurarea unor stocuri adecvate şi continue de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea, necesare derulării programelor naţionale de sănătate publică.
În România sunt peste 4 milioane de persoane care fumează. Adică peste un sfert din populația de peste 15 ani. Potrivit unui studiu Eurobarometru pe anul trecut, 58% dintre români au încercat să se lase de fumat, procent apropiat de media europeană de 59%. În ceea ce privește deprinderea fumatului, marea majoritate a celor ce încep să fumeze se încadrează în grupele de vârstă 15-18 ani (47%).