Confidenţialitate

Medic din Iaşi, reţinut în dosarul dispozitivelor medicale prelevate de la cadavre şi montate apoi pacienţilor

Medicul Dan Tesloianu de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, care a pus unor pacienți stimulatoare cardiace luate de la persoane decedate, a fost reținut azi-noapte.

Peste 200 de pacienți ar fi primit astfel de dispozitive contra unor sume de bani. Multe intervenții nici nu erau necesare, susțin procurorii. Practic, medicul le-ar fi dat pacienților medicamente care să le provoace stări de rău și să-i facă să creadă că au probleme cardiace.

Transmite Silvia Craus:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medicul Dan Tesloianu, fost șef al laboratorului de cardiologie intervențională din cadrul secției de Cardiologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, alături de medicul Eduard Belu de la Spitalul Militar din Brașov, este cercetat pentru că ar fi dispus prelevarea de stimulatoare cardiace de la cadavre și replantarea acestora la pacienți, practică interzisă prin lege.

Anchetatorii susțin că au dovezi că medicul Dan Tesloianu ar fi efectuat o mare parte dintre intervențiile chirurgicale chiar dacă nu erau necesare. Pentru justificare, Dan Tesloianu ar fi consemnat în foile de observații diagnostice fictive sau ar fi recomandat anterior pacienților medicamente care să conducă la simptomatologia specifică. Toate acestea s-ar fi întâmplat în perioada 2017-2022, timp în care Dan Tesloianu ar fi dezvoltat o adevărată rețea în care sunt implicate mai multe cadre medicale.

Anchetatorii susțin că stimulatoarele cardiace prelevate de la cadavre erau vândute la prețuri de 2000-3000 de euro, deși astfel de dispozitive sunt gratuite printr-un program național de sănătate. În urma perchezițiilor făcute, anchetatorii au descoperit cantități impresionante de bani, atât în lei, cât și în valută, precum și 36 de tablouri, aparținând unor pictori de renume și 25 de stimulatoare cardiace.

Acuzele aduse lui Dan Tesloianu sunt de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită și complicitate la continuare executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele competente. Anchetatorii mai verifică în acest dosar și modul în care Dan Tesloianu a reușit să construiască o casă de vacanță într-o arie naturală protejată din comuna Mogoșești.