”Ţinutul Buzăului” vrea să devină Geoparc Internaţional UNESCO și a intrat în evaluarea experților. La sfârşitul anului 2020, după iniţierea procesului de aplicare pentru obţinerea statutului de Geoparc Internațional UNESCO, Asociaţia Ţinutul Buzăului a finalizat primul pas al acestui proiect, transmiţând către UNESCO dosarul de evaluare.
Asociația este formată din cele 18 comune care constituie Ţinutul Buzăului, o zonă cu atracții turistice slab fructificate economic precum vulcanii noroioşi, domurile de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul roşu de la Colţi.
”Zona va fi evalută prin prisma diversităţii geologice şi culturale a zonei. Totodată, evaluatori independenţi ai Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Geologice vor analiza, la rândul lor, diversitatea geologică a teritoriului şi importanţa sa globală. Odată cu acordarea acestui titlu din partea UNESCO, Buzău Land va fi considerat un ‘Parc al Pământului’, unde patrimoniul natural şi cultural va fi folosit pentru a sprijini comunităţile din zonă.
Practic, Ţinutul Buzăului va deveni un teritoriu de dezvoltare durabilă ale cărui valori şi reuşite vor fi recunoscute de UNESCO, lucru care va aduce multe beneficii, dincolo de expunerea globală”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Ţinutului Buzăului şi coordonatorul acestei iniţiative de certificare internaţională, Răzvan-Gabriel Popa.
La nivel mondial există 161 de teritorii din 44 de țări ale lumii care fac parte din Rețeaua Globală a Geoparcurilor.
Pentru implicare și inițiativă, Europa FM oferă Medalia Verde din această săptămână Asociaţiei Ţinutul Buzăului și viitorului Geoparc Internaţional UNESCO ”Ţinutul Buzăului”.