Vorbim mult despre educație, când vine vorba despre protecția mediului și schimbări climatice, despre a conștientiza de ce e important să acționăm acum și mai ales cum. De obicei ne punem speranța în copiii noștri și, ca părinți, facem cât putem să-i punem în legătură cu natura, cu responsabilitatea față de mediu.
Dar lupta cu plăcerea copiilor de a sta pe internet sau de a folosi diverse gadgeturi e, de cele mai multe ori, prea grea să fie câștigată. Lucrurile se pot schimba, dacă ne-am uita la ea ca la un aliat. Așa au făcut si cei de la ASAP- adică Armata Salvării Atente a Plasticului – care au creat un joc pentru adolescenți, denumit: Adevăr sau Reciclare.
Alex Zamfir, creator de jocuri inteligente emoțional a povestit la Misiunea Verde că, după ce s-a jucat „Adevăr sau Reciclare”, fiul lui de 12 ani i-a spus că înțelege de ce trebuie să ducă deșeurile din plastic la containerele special amenajate.
Ascultă mai jos cea mai recentă ediție Misunea Verde:
Foto: freepik