CS Universitatea Craiova și Gaz Metan Mediaș au găsit până la urmă un teren pe care să joace în ultima etapă a sezonului regulat.
Meciul programat duminică seară se va disputa la Pitești, pe stadionul “Nicolae Dobrin”, iar biletele vor fi puse în vânzare începând de joi. Prin urmare, partida Pandurii Târgu Jiu – Dinamo se va juca la Severin.
Ambele confruntări, alături de meciul CFR Cluj – FC Viitorul, contează pentru calificarea în play-off-ul Ligii 1 și sunt programate la aceiași oră: 20 și 30 de minute. Astra Giurgiu, angrenată și ea în lupta pentru acest obiectiv, va juca sâmbătă de la ora 18:30 cu FC Botoșani. Meciul va fi urmat de întâlnirea dintre Steaua și ASA Târgu Mureș, de la ora 20:30.