Confidenţialitate

MEC: Profesorii trebuie să facă dovada activității online cu elevii | AUDIO

Până la revenirea elevilor la școală, toate cadrele didactice trebuie să țină legătura online cu elevii, a stabilit prin ordin ministrul Educației, Monica Anisie.

Secretarul de stat pentru Învătământul Preuniversitar, Luminița Barcari, a declarat – pentru Europa FM – că învățătorii și profesorii trebuie să facă dovada că au făcut activități online.

De exemplu, dascălii pot face capturi de pe ecranul unul laptop sau al unui telefon de exemplu.

“Trebuie să prezinte niște dovezi, adică o înregistrare, un printscreen dacă folosește laptopul sau telefonul, sunt multe feluri de a înregistra și a dovedi prezența lor online. Dacă până acum, această activitate de învățare online nu era prevăzută într-un cadru legislativ,  iată [profesorii – n.red.] sunt obligați să își raporteze activitățile, pentru că, până la urmă, avem drepturi salariale pe care trebuie să le justificăm printr-o anumită activitate. Eu zic că în jur de 60% au realizat activități, și nu neapărat online, [căci – n. red.] au un telefon, un grup pe WhatsApp, un grup pe Facebook…”, spune Luminița Barcari.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ordinul ministrului Educației permite notarea elevilor pentru activitatea de la orele online dar și predarea, mai spune secretarul de stat în Ministerul Educației, Luminița Barcari, la Europa FM.

“La reluarea activității de predare – învățare – evaluare în unitățile de învățământ, această activitate suport pentru învățare online poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă, cu acordul elevului sau al părintelui. Cadrul didactic vede cine participă activ la aceste întâlniri, deci este în beneficiul ambelor părți. Dacă ei consideră că cei mai mulți dintre elevi sunt conectați online, se poate organiza și predarea anumitor conținuturi”, a adăugat oficialul MEC.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În ceea ce privește revenirea la cursuri, cel mai probabil, prioritate vor avea elevii din clasele terminale, însă Ministerul Educației va lua o decizie în funcție de deciziile Comitetului pentru Situații de Urgență.

Secretarul de stat spune că toate cadrele didactive vor fi sfătuite ca, la reluarea școlii în clase, să predea doar informațiile esențiale.

“Până la urmă, noi mergem pe formarea de competențe.  O competență poate fi formată nu neapărat pe toate conținuturile. Să insistăm pe lucrurile cu adevărat esențiale și de care ne vom lega pentru anul școlar următor”, a explicat Luminița Barcari.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Educației a anunțat că prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ.

Monica Anisie a emis un ordin în care cadrele didactice sunt învățate cum să predea online.

Ministerul precizează că ordinul emis de Monica Anisie conține instrucțiunile necesare pentru învățarea on-line.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării anunță că ar putea decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line.

În portalul Digital educred.ro sunt centralizate platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice.

În schimb, președintele Consiliului Național al Elevilor atrage atenția, într-un mesaj pe Facebook, că Ministerul Educației și Cercetării, care nu a fost realizat în urma consultării partenerilor educaționali, impune elevilor obligativitatea de a participa la cursurile online, în condițiile în care zeci de mii de elevi nu au acces la internet.

“Este o măsură discriminatorie din toate punctele de vedere și demonstrează incapacitatea ministerului de a garanta acces la educație (garantat prin Constituție) pentru copiii proveniți din mediile dezavantajate.

Ministerul Educației și Cercetării-România, de o lună amăgiți elevii cu campanii pe Facebook și promisiuni, iar acum vă asumați o măsură care adâncește diferențele dintre noi, doar pentru a muta atenție publicului de la adevărata problemă: faptul că nu v-a preocupat niciodată să asigurați accesul la educație și până acum doar ne-am ajutat de-a școala online”, scrie Antonia Pop.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că va stabili cu reprezentanții Ministerului Educației un plan de reluare a activităților școlare.