Conor McGregor a fost oprit de medici să mai lupte, cel puţin până la iarnă, după meciul pierdut în faţa lui Floyd Mayweather.
Comisia Atletică a statului Nevada l-a supus pe irlandez unui control medical de specialitate şi l-a suspendat timp de două luni, perioadă în care nu poate să dispute niciun meci în orice fel de competiţie.
Mai mult, acesta nu are voie nici să se antreneze până la 11 octombrie după ce a primit nu mai puţin de 170 de pumni în cap în meciul din Las Vegas.
Singura consolare sunt calculele făcute de publicaţia “Forbes”, conform cărora lui McGregor i-au intrat în cont circa 150.000 de euro pentru fiecare lovitură încasată în ring de la Mayweather.
Amintim, Conor McGregor, dublu campion mondial la lupte în cuşcă, a fost învins prin knock-out tehnic în runda a 8-a de Floyd Mayweather, în meciul pentru centura WBC la box profesionist.
Americanul s-a retras astfel neînvins în 50 de confruntări, depăşindu-l pe legendarul campion al greilor, Rocky Marciano.