Confidenţialitate

Măsurile PNL și PSD pentru gestionarea pandemiei de COVID includ și certificatul verde la locul de muncă | AUDIO

PNL și PSD par să se fi pus de acord în ceea ce privește programul de guvernare destinat sănătății. Liberalul Nelu Tătaru spune că cele două partide au discutat în principal despre măsurile de urgență ce trebuie luate pentru a gestiona valul 4 al pandemiei. Printre aceste măsuri se află inclusiv certificatul verde covid la locul de muncă și posibilitatea testării gratuite a celor nevaccinați pe o perioadă de 60 de zile.

„Testare, medicina de familie, monitorizare, testele gratuite care se pot face, certificatul verde pe care îl vom scoate și va ajunge la o testare gratuită pentru 60 de zile”, a spus Nelu Tătaru.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mai multe detalii despre testarea gratuită la care se uită viitorii guvernanți a dat social democratul Alexandru Rafila. Testarea va fi limitată, spune acesta.

Va exista o definire a numărului de teste. Trebuie să facem o dimensionare inclusiv în funcție de posibilitățile financiare ale României și pentru o perioadă limitată de timp. Toate aceste măsuri, inclusiv utilizarea certificatului verde, trebuie foarte bine definite în timp pentru că nu putem să păstrăm o stare de alertă pe timp nedefinit, ci trebuie să ne oprim la un moment dat și în momentul în care lucrurile intră în normal trebuie să creem obișnuința populației să respecte niște măsuri care nu trebuie neapărat reglementate”, a spus Alexandru Rafila.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sursa foto: Inquam / Alex Nicodim / George Călin

Citește și: Ucraina vrea să oblige medicii și angajații din primării să se vaccineze pe fondul numărului tot mai mare de cazuri COVID | AUDIO