Ministrul Transporturilor Sorin Bușe a cerut măsuri suplimentare de control şi verificare a aeronavelor, la intervale mai mici de timp, precum şi efectuarea unor noi audituri la lucrările de întreţinere. În plus, el a solicitat ca verificările suplimentare să fie făcute de alţi angajaţi decât cei care fac verificări standard.
Totodată, operatorul aerian național va înfiinţa Departamentul de Control al Mentenanței, care va monitoriza şi oferi asistenţă 24 de ore din 24 pentru toate defectele apărute. Va fi înființat și biroul Aircraft on Ground, cu program non-stop, pentru asistenţa comenzilor de piese în timp real, cu scopul de a reduce perioadele în care avioanele nu pot fi folosite.
Toate aceste măsuri sunt luate după ce în ultima lună s-au înregistrat mai multe incidente. Cel mai recent din ele: vineri o cursă TAROM pe ruta Bucureşti-Timişoara a fost amânată două ore din cauza defectării unui difuzor.