Confidenţialitate

Măsuri de redresare economică, pe agenda ședinței de guvern

Guvernul se reunește în ședință, joi, pentru a analiza noi măsuri de redresare economic.

Cabinetul condus de Ludovic Orban are în plan un program de susţinere a marilor companii prin garantarea creditelor comerciale.

Premierul a anunţat că va folosi toate instrumentele posibile pentru a susţine investiţiile, inclusiv prin realizarea unui fond de investiţii capitalizat din surse bugetare sau din fonduri europene, dacă acest lucru va fi posibil.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat recent că antreprenorii afectați de pandemie au la dispoziție peste 2 miliarde de euro, fonduri comunitare nerambursabile.

Guvernul ar urma să acorde granturi, inclusiv pentru SRL-urile cu un singur asociat, de până la 2.000 de euro.