Este oficial: numărarea voturilor la alegerile parlamentare din decembrie va fi supravegheată audio și video.
Măsura a fost luată în ședința de Guvern de miercuri.
Pe lângă această măsură anti-fraudă, Ministerul de Interne schimbă și modelul plicurilor folosite.
Anunțul a fost făcut de ministrul de resort Dragoș Tudorache, după ședința Executivului.
”Una din măsurile şi obiectivele pe care le-am anunţat chiar de la începutul mandatului meu a fost acela de a veni cu nişte completări la măsurile tehnice care erau deja prevăzute în HG privind alegerile din 11 decembrie 2016, măsuri pe care le-am ţintit către obiectivizarea, către eliminarea oricăror posibilităţi de a avea fraudă în partea a doua a procesului electoral, după închiderea urnelor de vot. Asta este şi raţiunea celor două măsuri pe care le-am adoptat prin HG”, a afirmat ministrul de Interne, Dragoş Tudorache.
”Prima măsură se referă la ştampilele cu menţiunea votat şi la plicurile un nou model de plic şi un nou model de securizare a acestor ştampile”, a explicat Tudorache, precizând că plicurile vor fi transparente, autosigilante şi cu un număr unic de înregistrare, pentru a elimina suspiciunile cu privire la modul în care ştampilele vor fi închise şi securizate după ora 21.00.
”A doua măsură priveşte obligativitatea de a înregistra video folosind tabletele care sunt deja în dotarea secţiilor de votare, atât în România, cât şi în secţiile din străinătate, pentru a înregistra un cadru general privind desfăşurarea procesului de numărare a votului, a precizat ministrul de Interne. ”Este o măsură foarte importantă pentru a elimina orice suspiciune cu privire la acea etapă a procesului electoral, foarte importantă, o măsură care vine în susţinerea şi în beneficiul tuturor participanţuilor politici la cursa electorală, pentru că va da posibilitatea de a verifica integritatea procesului de numărare a voturilor în acea etapă”, a mai spus ministrul de Interne.
Ministrul de Interne a fost întrebat dacă, în cazul unor suspiciuni, probele video pot fi considerate probe în instanță.
Doar judecătorii pot decide acest lucru – a răspuns Dragoș Tudorache.
”Aici nu vorbim de constituirea de probe într-un dosar civil sau penal, nu asta e intenţia noastră. La acest moment nu avem niciun mijloc în care să putem avea o monitorizare a acelei părţi foarte importante din procesul electoral care până acum ducea mereu în zonă de suspiciune, apăreau mereu după fiecare proces electoral cu privire la modul în care s-au numărat sau anulat voturile. Deci în acest vacum de monitorizare pe acea zonă am venit cu această măsură, ea nu este intenţionata să prezinte probă într-un dosar civil şi penal ci pur şi simplu să monitorizeze acea perioadă şi dacă apar sesizări pentru BEC, acesta să poată folosi înregistrarea în soluţionarea sesizărilor”, a arătat Tudorache.
Totodată, el a afirmat că înregistrările vor fi stocate pe memoria internă a tabletelor, vor fi păstrate timp de 3 ani şi vor fi puse la dispoziţia Biroului Electoral Central atunci când există sesizări cu privire la integritatea procesului electoral, adăugând că înregistrările video vor fi făcute de operatorii tabletelor.