Curtea Constituțională va analiza, la data de 13 mai, sesizarea referitoare la „starea de alertă”.
Avocatului Poporului susține că sintagma nu este definită clar, iar restrângerea temporară a unor drepturi poate căpăta caracterul unei îngrădiri permanente.
Instituția condusă de Renate Webber a sesizat, în 6 mai, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În esență, Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara.
„În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege. În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție”, se precizează într-un comunicat.
Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.
