Părinţii mai au de aşteptat pentru a primi cei 1.500 de lei promişi deja de Guvern pentru creşă sau grădiniţă. Ministerul Finanţelor propune amânarea acestei măsuri, cel puţin până la sfârşitul anului.
Legea privind acordarea a 1.500 de lei părinţilor care au copii la creşă sau grădiniţă a apărut pe 6 noiembrie 2020 în Monitorul Oficial. Pentru aplicarea ei, companiile aşteptau publicarea normelor de aplicare.
Lipsesc normele, dar şi banii. Părinţii ar fi trebuit să primească 1.500 de lei pe lună de la angajator, iar mai departe, firmele urmau să-şi scadă această cheltuială din impozitele plătite statului. Legea este în vigoare de la începutul anului şi nu se aplică retroactiv.
Aplicarea acestei măsuri se suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv.
Impactul asupra bugetului ar fi de 4,5 miliarde lei.
Alte măsuri anunţate de Ministerul de Finanţe printr-un proiect de ordonanţă prevăd deducerea costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale .
De asemenea, se propune ca noul termen pentru eșalonarea simplificată a datoriilor din perioada stării de urgență și de alertă: 30 septembrie 2021.