Confidenţialitate

MasterChef Adrian Hădean va realiza o emisiune la Europa FM

De duminică, 6 martie, juratul ultimelor două sezoane MasterChef, Adrian Hădean, va putea fi ascultat la radio în fiecare săptămână într-o emisiune care îşi propune să spună lucrurilor pe nume despre mâncare şi să reînveţe românii să mănânce cu bucurie, fără vinovăţie.

Emisiunea se va numi “Medium Rare” – un termen care defineşte felul în care e cel mai bine preparată carnea roşie, astfel încât să fie friptă la exterior, rozalie în mijloc şi încă suculentă – va avea o ora şi va fi difuzată la Europa FM la ora 12.00.

Fiecare ediţie Medium Rare va avea o temă legată de alimentaţie, de educaţie gastronomică, nu neaparat din zona nutriţionistului, va avea invitaţi – dintre cei care fac “mâncarea” (de la producători până la miniştri) –, precum şi reţete uşor de făcut acasă.

Adrian Hădean are o experienţă de radio de peste 13 ani (a lucrat la radiouri din Baia Mare şi Oradea încă de la 17 ani) şi, dincolo de emisiunea MasterChef al cărei jurat a fost la ultimele două sezoane, este unul dintre cei mai activi chef-i în zona educaţiei gastronomice şi alimentare: a realizat ample programe educaţionale pentru mâncarea sănătoasă în grădiniţe, a făcut emisiuni de cooking pentru diferite canale de televiziune, e autor de cărţi de bucătărie.

Are un blog în care prezintă reţete şi pentru cei cu diplomă de chef, dar şi pentru novice pasionaţi de mâncare – adihadean.ro .