Mai multe mașini au fost avariate, au căzut stâlpi, copaci și panouri publicitare, vineri, în mai multe zone din București și Ilfov, din cauza vântului puternic, potrivit reprezentanților ISU București – Ilfov.
Potrivit ISU București – Ilfov, între orele 16.00-20.30, au fost gestionate 50 de intervenții ca urmare a fenomenelor meteo din București și Ilfov.
Din cauza vântului puternic, 10 mașini au fost avariate, 12 copaci au căzut, s-au desprins 19 table, au fost opt cabluri rupte, patru stâlpi căzuți și sapte panouri publicitare desprinse, notează Mediafax.
Acoperișul unui bloc din Câmpulung, județul Argeș, a fost luat de vânt, vineri seara, și a căzut peste două mașini, pe care le-a avariat. Nu au fost înregistrate victime. Acoperișul a fost smuls pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și a căzut pe două autoturisme pe care le-a avariat.
Copaci căzuți, acoperișuri smulse, incendii la coșuri de fum, localități rămase fără curent electric și un avion deviat spre un alt aeroport – este bilanțul vijeliei care s-a abătut vineri seara asupra judetului Timiș. Vijelia a rupt firele de curent și a lăsat în beznă 33 de localități din întreg județul. La Timișoara, vântul puternic a smuls acoperișul unui service auto. Mai mulți copaci din oraș au fost puși la pământ. La intrarea în Parcul Rozelor, în zona centrală a orașului, vijelia a smuls din rădacină un copac lung de 15 m și gros de aproape jumătate de metru și l-a trântit peste un gard. Un acopac a căzut peste un timișean aflat în mers la volanul mașinii sale, pe DN 6. Din cauza vijeliei, o cursă low cost ce venea de la București a fost deviată spre aeroportul din Budapesta. Piloții companiei au hotărât redirecționarea avionului întrucât vântul sufla cu peste 60 km/h și au vrut să elimine orice pericol la aterizare.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea se răcește și vor fi ninsori, viscol, dar și vânt puternic. ANM a emis cod galben de vânt puternic pentru mai bine de jumătate de țară, inclusiv București.
Potrivit ANM, în intervalul 22 februarie, ora 16.00 – 23 februarie, ora 16.00, în 36 de judeţe din Banat, Crişana, Muntenia, Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 55 – 65 km/h şi, izolat, 70 km/h. Pe crestele montane, vântul va sufla tare, cu viteze de peste 90 – 100 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.