Confidenţialitate

Mărțișoarele și florile, permise de 1 și 8 martie la școală

Ministerul Educației transmite printr-un comunicat de presă că nu se poate implica în valoarea de simbol al unui mărțișor și nici în includerea acesteia la categoria obiectelor personale.

Precizează că nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nici o interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare.

Un ordin de ministru comun, Educație-Sănătate, prevede că nu se pot schimba obiecte personale în şcoală.

Însă, este sau nu mărţişorul obiect personal? Ministrul Educației spune în comunicat că mărţişorul este obiect de patrimoniu cultural, recunoscut de UNESCO, nicidecum obiect personal şi că nu vrea să se implice în această chestiune. Ca urmare, fiecare şcoală va proceda cum crede de cuviinţă.