Confidenţialitate

Marţi, Elvis Presley ar fi împlinit 78 de ani

Pe 8 ianuarie 1935, în Tupelo, un mic orăşel din statul american Mississippi, într-o casa modestă, se năştea Elvis Aaron Presley.

Elvis a crescut în mijlocul familiei, alături de rudele care locuiau în aceeaşi zonă a oraşului. Deşi trăiau în condiţii grele, Vernon şi Gladys Presley se străduiau să-i asigure cele necesare tânărului.

În Tupelo, Elvis are şi primele contacte cu muzica. De mic cânta în corul bisericii împreuna cu familia, muzica şi predicile înrădăcinându-se adânc în modul său de a gândi.

Tot în oraşul natal are pentru prima dată ocazia de a-i asculta pe blues-manii de culoare, care vor avea o importantă influenţă asupra tânărului, alături de muzica country din programele radio pe care le asculta alături de întreaga familie.

Prima apariţie pe scenă are loc la vârsta de doar 10 ani, când cântă ‘Old Shep’ în cadrul unui concurs de tinere talente organizat în Tupelo, cu ocazia târgului Mississippi-Alabama Fair and Diary Show.

Câştigă premiul al doilea care consta în 5 dolari şi posibilitatea de intra gratis la toate atracţiile târgului.

La vârsta de 10 ani, Elvis primeşte în dar prima lui chitară. Părinţii neputându-şi permite bicicleta mult dorită de fiu, găsesc un înlocuitor care avea să-i schimbe viaţa lui Elvis Aaron Presley.

În 1948, cu ocazia serbării de final a anului şcolar, micul Elvis cântă piesa ‘Leaf on a Tree’ (O frunză într-un copac).

Nu după mult timp se mută în nordul oraşului Memphis, în încercarea părinţilor săi de a-şi croi o viaţă mai bună.

Aici munceşte în diferite locuri pentru a sprijinii financiar familia, în paralel urmând liceul şi continuând să cânte la chitară.

Îşi lasă părul şi perciunii să crească, ceea ce îl face să se distingă de ceilalţi adolescenţi. Participă la un concurs de talente, unde, cântând la chitară într-un stil considerat dur şi agresiv, primeşte mai multe aplauze decât toţi ceilalţi, câştigând premiul întâi.

După absolvirea liceului, munceşte în diferite fabrici din oraş, iar în 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service (mai târziu cunoscut sub numele de Sun Studio).

În 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service, contra sumei de patru dolari. Acesta conţine douar două piese şi este făcut cadou mamei sale.

La începutul anului 1954 înregistrează un al doilea demo la acelaşi studio, iar în vară, la sugestia patronului (Marion Keisker) înregistrează o serie de cinci single-uri printre care şi celebrul ‘That’s All Right’ alături de Scotty Moore (chitară) şi Bill Black (bas).

Alături de aceştia obţine contracte în mici cluburi din Sud începând totodată să lucreze şi la Crown Electric.

După ce este respins la preselecţia pentru Grand Ole Opry, fiind îndrumat de organizatori să se întoarcă la slujba sa de conducător de camioane, i se oferă un contract pe un an de zile pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride realizat de un post de radio (KWKH Radio).

Aici îl întâlneşte pe Tom Parker, promotor şi manager cu care în 1955 va semna un contract.

În noiembrie 1955, Elvis semnează un contract cu RCA Records, Thomas Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor facute la Sun Studio de către interpret contra sumei de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Era o sumă impresionantă pentru acele vemuri, dar investiţia avea să fie una mai profitabilă decât şi-ar fi putu imagina oricine.

Cele cinci single-uri înregistrate cu un an înainte au fost relansate de catre RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou artist.

Dacă ar fi trăit şi în 2013, Elvis Presley ar fi fost probabil încă un artist în lumina reflectoarelor.