Confidenţialitate

Marşul Centenarului, de la Alba Iulia la Chişinău, începe duminică

Peste 200 de persoane au anunţat că vor porni duminică, 1 iulie, în Marşul Centenarului, de la Alba Iulia la Chişinău.

Traseul are o lungime de 1.300 de kilometri şi este împărţit în 11 etape a câte cinci zile. Ultima etapă se va încheia pe 1 septembrie.

Prima etapă, care începe duminică, cuprinde traseul Alba Iulia – Teiuş – Unirea – Turda – Cluj-Napoca – Căianu Mic şi se va încheia în 5 iulie.

Marşul este organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. Pe site-ul http://www.unire2018.ro sunt oferite informații pentru cei care vor să se implice, dar și detaliile traseului.

Etapele Marșului Centenarului

  1. Alba-Iulia – Teiuș – Unirea – Turda – Cluj-Napoca – Căianu Mic (1 iulie – 5 iulie)
  2. Căianu Mic – Comuna Cămărașu – Crăieşti – Reghin – Târgu Mureș – Bahnea (7 iulie – 11 iulie)
  3. Bahnea – Hoghilag – Sighișoara – Agnita – Nocrich – Sibiu (13 iulie – 17 iulie)
  4. Sibiu – Brezoi – Tuțulești – Mănăstirea Cozia – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeș (18 iulie – 22 iulie)
  5. Curtea de Argeș – Domnești –  Câmpulung – Cetățeni – Izvoarele – Târgoviște (24 iulie – 28 iulie)
  6. Târgoviște – Ion Luca Caragiale – Ploiești –  Izvoarele – Măgurele – Mănăstirea Suzana (29 iulie – 3 august)
  7. Mănăstirea Suzana –  Cimitirul Eroilor Tabla Butii – Întorsura Buzăului – Vama Buzăului – Covasna – Ojdula (5 august – 9 august)
  8. Ojdula – Parcul Natural Putna-Vrancea – Soveja – Mărăști – Mărășești – Tecuci (11 august – 15 august)
  9. Tecuci – Ghidigeni – Bârlad – Gara Roșiești – Vaslui (17 august – 20 august)
  10. Vaslui – Comuna Solești – Ciortești – Poieni – Iași (21 august – 24 august)
  11. Iași – Ungheni – Cornești – Călărași – Lozova – Mănăstirea Căpriana – Strășeni – Chișinau (26 august – 1 septembrie)