Confidenţialitate


Mark Rutte își începe mandatul de secretar general al NATO. Ce atribuții preia fostul premier olandez de la Jens Stoltenberg | AUDIO


Mark Rutte își începe mandatul de secretar general al NATO. Ce atribuții preia fostul premier olandez de la Jens Stoltenberg | AUDIO

Fostul premier olandez Mark Rutte va prelua de marți, 1 octombrie, funcția de șef al NATO. Va avea multe probleme de gestionat, de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei și ajutoarele pentru Kiev până la relațiile cu China.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ca secretar general al NATO, Mark Rutte este cel care stabilește agenda discuțiilor, însă niciodată nu va putea decide singur intrarea în război, de exemplu. Toate deciziile se iau prin consensul statelor membre NATO. Iar un consens trebuie găsit în perioada următoare în ceea ce privește continuarea ajutoarelor militare pentru Ucraina, în condițiile în care țări precum Ungaria și chiar Italia și-au manifestat reticența în această privință, amintesc jurnaliștii AFP.

De altfel, fostul șef al NATO, Jens Stoltenberg a spus că sarcina ca mai importată a succesorului său va fi să le țină pe toate cele 32 de state membre împreună.

Noul secretar general al NATO va trebui să gestioneze și situația Ucrainei care insistă să adere cât mai curând la Alianța Nord-Atlantică, în vreme ce Statele Unite și Germania sunt încă reținute în privința acestei aderări.

Potrivit AFP, una dintre cele mai importante misiuni ale NATO va fi și pregătirea pentru toate eventualitățile, inclusiv pentru un război cu Rusia. De altfel, alianța a adoptat deja, anul trecut, la Vilnius, planuri de apărare care însă au fost puse în practică doar parțial. NATO trebuie să își dezvolte producția de sisteme de apărare antiaeriană, rachete și obuze de artilerie.

O altă provocare pentru olandezul Mark Rutte va fi și eventuala revenire a lui Donald Trump la Casa Albă, ceea ce ar fi pune sub smenul întrebării sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina. Și nu în ultimul rând, relațiile cu China trebuie gestionate mai bine având în vedere sprijinul Beijingului pentru Rusia, iar experții spun că Alianța va mai orientată spre Asia pe viitor.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Israelul „a început raiduri terestre localizate şi ţintite” în sudul Libanului. Armata a cerut populației din suburbiile Beirutului să evacueze clădirile | AUDIO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…