Luni, 22 mai 2023, ziua în care cea mai mare parte a profesorilor din România au intrat în grevă generală după ce aceștia și-au strigat nemulțumirile legate de salarii și pe 10 mai 2023. Profesorii au respins propunerile Guvernului de bonusuri și măriri salariale venite în urma discuțiilor de duminică. De ce? Explică la „România în Direct” Marius Nistor – lider sindicalist – care ne-a mai spus și despre mesajul transmis de premierul României profesorilor: „Ne-am ales un moment prost”.
„România în Direct” a emis azi live din curtea Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, unde Cătălin Striblea a stat de vorbă cu Marius Nistor, dar și cu unii dintre profesorii participanți la greva generală, profesori care au transmis și ei un mesaj guvernanților: „Ești un guvernant care nu ți-ai făcut temele? Pleacă acasă! Nu este nimeni de neînlocuit”.
Marius Nistor explică de ce profesorii au respins propunerile Guvernului
În urma discuțiilor de duminică – 21 mai 2023 – dintre liderii sindicaliști și Guvern, autoritățile au ajuns la propunerea de a oferi bonusuri pentru profesorii debutanți, o mărire salarială de 8% pentru personalul nedidactic și mărirea salariilor profesorilor prin intermediul legii salarizării – procedură care durează câteva luni, după cum a explicat Marius Nistor, lider sindicalist.
„Doar promisiunea că va fi aplicată în integralitate Legea 153 pe Anexa 8, iar la Anexa 8 îi regăsim pe colegii noștri care sunt personal nedidactic, cei care au salarii între 1900 de lei și 2000 de lei. Cu alte cuvinte, dacă se aplică legea în integralitate, ar mai primi o creștere salarială de 8%, aplicată ca și procent la salariul pe care îl au primesc 100 și ceva de lei în plus. La 1900 sau 2000 de lei înseamnă aproape nimic”, a explicat Marius Nistor.
„Mai departe, pentru toate celelalte categorii de funcții – didactice, didactic-auxiliare, pentru funcțiile de conducere, îndrumare și control – rezolvarea problemelor pe o viitoare lege unitară de salarizare, care este în negocieri cu Banca Mondială, undeva prin 15 iulie vom începe negocierile la nivelul Ministerului Muncii, acolo unde se centralizează toate grilele de salarizare primite din toate domeniile de activitate bugetară. Prin septembrie va intra în dezbatere în Parlamentul României, deci pe la finalul anului va fi promulgată, cu aplicabilitate de la începutul lui 1 ianuarie, dar nu se știe ce grilă va aplica în Învțământ și în câte tranșe”, a mai explicat Marius Nistor.
Mesajul transmis de Nicolae Ciucă pentru profesorii care protestează: Și-au ales momentul prost pentru protest. Marius Nistor: „Programul acțiunilor noastre nu ține cont de calendarul Guvernului”
Cătălin Striblea: Cum v-a zis domnul Ciucă ieri, că ați veni într-un moment prost…
Marius Nistor: „Da, că ne-am ales momentul prost. Trebuia să cerem voie de la Guvern vizavi de data la care urma să declanșăm acțiunea de protest. Păi nu ne facem acțiunea de protest…”
Cătălin Striblea: Dar de ce? V-a zis că nu sunt bani? Sau că erau negocieri?
Marius Nistor: „Nu, erau negocieri. Tocmai acum când au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Vreau să transmit un mesaj foarte clar: programul acțiunilor noastre nu ține cont de calendarul Guvernului sau al partidelor politice. Deci sunt niște nemulțumiri acumulate în timp și a existat această reacție”.
Marius Nistor: „Păi, fără supărare, știau din decembrie. Au avut parte de cel mai mare marș de protest în data de 10 mai”
„Mesaje emoționale din partea guvernanților… nu există așa ceva. Nu au nicio urmă de emoțioe, doar supărare. […] Au venit niște persoane supărate că s-a declanșat o acțiune de protest tocmai în momentul în care ei sunt în plină negociere pentru formarea următorului Guvern.
Literalmente așa: de ce ne-am ales această perioadă? Păi, fără supărare: știau din decembrie. Au avut parte de cel mai mare marș de protest în data de 10 mai. Niciunul nu a catadicsit să aibă vreo discuție cu reprezentanții miilor de oameni veniți din țară și din București. Și acum este o surpriză pentru ei?”, a mai spus Marius Nistor.
Cătălin Striblea: După reproșul acesta ce s-a întâmplat? Ați stat trei ore.
Marius Nistor: „Le-am explicat foarte clar care este poziția noastră. Așteptăm să vedem ceva concret din partea domniilor lor și am stat să analizăm care este reacția colegilor la ceea ce publicau ei în direct ca poziție a Executivului. Reacția colegilor a fost categorică: nu suntem asistați sociali, noi avem nevoie de o salarizare decentă”.
Profesoară, mesaj pentru guvernanți: „Nu ești în stare? Pleacă acasă… și venim noi. Poate că noi știm mai bine”
„Eu vreau să rămân și realistă și optimistă, pentru că de pesimism m-am săturat de peste 20 de ani. Vreau să cred că guvernanților le vine mintea la cap. Și nu vreau să transmit mesajul de pesimism al unor colegi care nu au intrat în grevă pentru că nu se va întâmpla nimic.
Eu cred că atât timp cât ești la Guvern, ești prim-ministru, ministru, trebuie să rezolvă problema o dată pentru totdeauna. Nu ești în stare? Pleacă acasă… și venim noi. Poate că noi știm mai bine… Și sunt foarte dură, tranșantă în mesaj pentru că aud politicienii români care spun că nu este momentul potrivit, că nu au bani. De 30 de ani nu este momentul potrivit niociodată în România. Și vrem copii bine educați, profesori bine pregătiți, vrem rezultate peste tot. Atunci când avem rezultate la olimpiadă, cu ce eforturi?
Copiii noștri până când trebuie să suporte umilința? Copiii mei, mă refer. Pentru că în casă trebuie să fiu un bun actor, nu trebuie să le transmit copiilor din casă supărările mele și neajunsurile mele. Trebuie să fiu acolo cel mai bun om pe care ei îl au în față pentru că le transmiți lor încredere. Deci, ești un guvernant care nu ți-ai făcut temele, pleacă acasă. Nu este nimeni de neînlocuit”, a spus profesoara de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” la Europa FM.
Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct” transmisă din curtea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”
Sursa foto: Europa FM
Citește și: Grevă generală în toată țara. Cele mai recente negocieri sindicate-Guvern au eșuat