Promisiuni peste promisiuni în planul de guvernare al Cabinetului Ciolacu. În 2025 – salariul minim în mână să fie de 500 de euro, adică aproape 2500 de lei. În acest moment este aproximativ 1900 de lei. Ministrul Muncii – Marius Budăi, proaspăt avizat de comisiile de specialitate, susține că acest lucru este posibil, dar este nevoie „consultări cu patronatele”.
Marius Budăi: „Și așa va fi pentru că avem o directivă europeană și vă aduc aminte că directiva… O directivă europeană este în regulament și spune că trebuie implementată în statul membru în 2 ani de zile de la aprobare. Ea a fost aprobată anul trecut”.
Jurnalist: Probabil ați fost consultat în momentul în care s-a făcut programul de guvernare. Înaine să-l scrieți, nu ați vorbit cu toți actorii de pe scena acestui domeniu?
Marius Budăi: „Evident că am discutat… Dacă v-am spus că a fost cel mai mare salt al salariului minim acum, de la 2550 la 3000 înseamnă că există discuții pozitive doar cu patronatele, dacă așa vreți dumneavoastră”.
În acest moment, în multe fabrici din România – în special în cele de confecții – angajații sunt plătiți cu salariul minim pe economie
„Minim pe economie… mai mult nu primim. Concediu de odihnă nici nu îl primim pe tot fiindcă… nu știu de ce… Cum vrei să-ți iei o zi de concediu, zice că nu te plătește, că nu are bani să te plătească în zilele de concediu”, spune o femeie în emisiunea „România în Direct” – la Europa FM.
„Am lucrat în jur de aproape 18 ani în croitorie. Și vreau să spun că suntem… întotdeauna pe unde am lucrat am fost plătiți cu salariul minim pe economie. Bineînțeles că se practică acei bani dați peste salariu și-ți ajunge undeva la 2000-2100 de lei”, spune o altă femeie.
Subiectul a fost dezbătut astăzi în emisiunea România în Direct.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea