Marile lanțuri de magazine nu sunt de acord cu platforma online ‘Monitorul prețurilor de consum’.
‘
‘
Marile lanțuri de magazine susțin că un astfel de sistem ar fi dificil de utilizat de un consumator care nu are acces la Internet sau care nu navighează permanent online.
‘
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România dă și un exemplu: dacă o persoană vede un produs cu un preț extrem de avantajos ar trebui să ajungă imediat la respectivul magazin. Dacă nu se întâmplă acest lucru, produsul ar putea avea alt preț în următoarele ore.
‘
Asociaţia a informat, în scris, atât Consiliul Concurenţei, cât şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor că nu susţine introducerea platformei online.
‘
Platforma online ‘Monitorul prețurilor de consum’ a fost aprobată de Guvern în noiembrie și ar urma să fie gata până la sfârșitul acestui an.
‘
Pe site se vor afişa săptămânal preţurile practicate de fiecare reţea de magazine în parte, în fiecare oraş în care acestea sunt prezente.
‘
Potrivit Consiliului Concurenței, un proiect similar a fost realizat de Grecia și a avut ca rezultat, după trei luni de la implementare, o scădere a prețurilor cu 7%.
‘