Confidenţialitate

Marian Popescu, despre reacția ministrului Bode în contextul plagiatului: „Suficiență crescută dintr-un tip de aroganță neinstruită intelectual” | VIDEO

Atitudinea lui Lucian Bode în contextul acuzațiilor de plagiat și a verificării realizate de Universitatea Babeș-Bolyai arată o „suficiență crescută dintr-un tip de aroganță neinstruită intelectual”, spune la Europa FM, în emisiunea „Piața Victoriei”, Marian Popescu – expert în etică academică, fondatorul Centrului pentru Integritate Academică al Universității din București și coordonatorul Comisiei de Etică de la Universitatea București, care a demonstrat plagiatul lui Victor Ponta.

„La fel ca și domnul Ponta acum zece ani, acest domn nu are tangență cu ideea de cercetare științifică. […] Sunt oameni care își fac cercetarea și își redactează teza de doctorat cu sacrificii personale, familiale enorme. Au o idee, ea a fost validată de profesorul sau profesoara coordonatoare, se parcurg câteva etape, există o comisie de îndrumare – care în cazul Bode nu a văzut. Există un coordonator științific care are răspunderi legale, el poate fi pasibil de sancțiuni pentru că a dat drumul la o astfel de lucrare. Și în momentul în care finalizezi o teză de doctorat, realmente ești la capătul unui efort teribil”, spune Marian Popescu.

Marian Popescu: Tocmai ministrul de Interne spune că 2.95% furt nu e mare lucru?

Să spui că 2,95% nu înseamnă mare lucru, tocmai acest ministru care este ministrul al cărui Minister? Ah, de Interne. Păi, cum? Adică eu nu am furat decât atât. Nu, nu contează procentul decât la sancționare. Fapta, însă, rămâne și rămâne așa cum este ea stipulată în cadrul acesta legislativ care sigur că mai poate fi îmbunătățit”, explică Marian Popescu.

Ce ar trebui să facă un politician acuzat de plagiat?

„Foarte simplu: se retrage din funcție. O minimă onestitate te îndeamnă să faci lucrul acesta. Te suspenzi, dacă legea îți permite până la elucidarea investigației. Faci ceva, dar nu ești arogant pe ideea că s-a dovedit că <<eu nu am plagiat>> și nu trebuie să fiu eu crezut pe cuvânt.

În momentul în care în Franța, Anglia, Germania, Elveția, în Statele Unite – în anumite Universități, în Canada, au fost politicieni dovediți ca plagiatori, politicieni asupra cărora în primă fază plana suspciunea. Oamenii aceștia au făcut pasul înapoi”, spune Mihai Popescu.

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei” aici:

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Profesorul Marian Popescu: Legea nu interzicea UBB să analizeze întreaga lucrare de doctorat a lui Lucian Bode. Plagiatul nu contează ca procent, ci ca faptă | VIDEO