Confidenţialitate

Marian Munteanu este invitat sâmbătă La Radio cu Andreea Esca

Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor în timpul Mineriadei din 1990, bătut şi arestat în timpul acelor evenimente, este invitatul Andreei Esca în emisiunea din această sâmbătă.

Puterea politică din acea vreme l-a considerat pe Marian Munteanu ca o posibilă amenintare din cauza simpatiei câştigate în timpul evenimentelor din “Piata Universitătii”.

Marian Munteanu a fost arestat în zorii zilei de 13 iunie 1990, eliberat după-amiază şi apoi sechestrat si bătut cu brutalitate în dimineata zlei următoare, 14 iunie 1990, în sediul Universităţii. A fost transportat în stare gravă la spital, fiind în moarte clinică. După numai 4 zile, Marian Munteanu a fost arestat din nou si deţinut politic la penitenciarul Jilava. A fost eliberat după două luni de detentie, în urma presiunilor naţionale şi internaţionale.

Marian Munteanu este La Radio cu Andreea Esca, începând cu ora 12:00 la Radio Europa FM și în format video pe europafm.ro şi andreeaesca.com începând cu ora 14:00. El va vorbi despre cum vede evoluţia României în ultimii 25 de ani.