Cântăreaţa americană Mariah Carey, în vârstă de 45 de ani, s-a logodit cu iubitul ei, magnatul australian James Packer, potrivit revistei People.
Mogulul media James Packer, în vârstă de 48 de ani, a cerut-o în căsătorie pe vedeta americană, la New York, joi seară. Cei doi s-au cunoscut la premiera filmului “Hercules”, în 2014, a dezvăluit celebra cântăreaţă, într-un interviu pe care l-a acordat anul trecut.
Mariah Carey şi James Packer au apărut pentru prima dată împreună în public în septembrie 2015, la premiera de la New York a filmului “The Intern”. Anterior, cei doi au fost fotografiaţi în iunie, în timpul unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Italia.
Acesta va fi cel de-al treilea mariaj pentru Mariah Carey, care a fost căsătorită cu mogulul din industria muzicii Tommy Mottola şi cu rapperul şi prezentatorul de televiziune Nick Cannon.
James Packer deţine controlul asupra grupului media Consolidated Press Holdings Limited şi a ocupat locul al patrulea în topul celor mai bogaţi oameni de afaceri australieni pe 2015, potrivit publicaţiei Forbes Asia.
Mariah Carey, câştigătoare a cinci premii Grammy, şi-a început cariera în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, care i-a fost şi soţ timp de patru ani. A lansat 13 albume de studio şi a jucat în mai multe filme.
Potrivit revistei Billboard, Mariah Carey a fost cea mai de succes cântăreaţă în Statele Unite ale Americii în anii ’90, iar albumele ei s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu casa de discuri Columbia Records.
Artista, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, a revenit pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul “The Emancipation of Mimi”, care a avut un imens succes. Albumul ei “E=MC2”, lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite şi i-a oferit artistei americane şansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, datorită piesei “Touch My Body”. Cu această piesă, Mariah Carey l-a egalat pe Elvis Presley şi a urcat pe a doua poziţie în clasamentul artiştilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decenii. Prima poziţie a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.
Cel mai recent album de studio al artistei este intitulat “Me. I Am Mariah…The Elusive Chanteuse” şi a fost lansat pe piaţă în mai 2014.
Foto: Facebook/Mariah Carey