Maria Cuțarida s-a născut în februarie 1857, în Călărași, pe atunci, în Țara Românească. România avea să apară pe harta lumii abia peste doi ani și la momentul respectiv, femeile nu aveau drept de vot și era mare lucru dacă terminau 4 clase. Fetele de boieri terminau ocazional și liceul iar cele cărora li se permitea să meargă la facultate, se puteau număra pe degete.
Printre excepțiile fericite ale vremii s-a numărat și Maria Cuțarida, care după căsătorie, avea să își adauge și numele de Crătunescu. Provenită dintr-o familie boierească, a putut să facă liceul în București, la Școala de Fete, și apoi, a fost transferată la Zurich, în Elveția. Tot acolo a început și facultatea de medicină, pe care a continuat-o la Montpellier, în Franța. Pe atunci, în toată Franța nu erau mai mult de 20 de studente la Medicină, cu tot cu Maria Cuțarida. E drept că a putut să își termine studiile mulțumită statului român, în fapt, Camerei Deputaților, căreia Maria Cuțarida i-a cerut o bursă de studii. Cum tatăl acesteia nu își mai permitea să o țină la facultate, tinerei aflate la studii i s-a aprobat cererea. Răspunsul Camerei Deputaților suna așa:
„Considerând că o femeie medic poate aduce servicii însemnate societăţii, considerând că asemenea ştiinţă lăudabilă trebuie încurajată, considerînd că ar fi chiar în dauna societăţii ca dînsa să-şi întrerupă învăţătura, se acordă d-rei Maria Cuţarida o bursă de 2400 de lei pe an, pe timp de patru ani, începînd cu 1 octombrie 1881”.
Cu ajutorul acestor bani, a putut să-și termine studiile și mai mult, a devenit prima femeie din Europa de Est care și-a dat doctoratul în medicină. Lucrarea sa de doctorat era o cercetare despre cancerul de col uterin și în anii care au urmat, Maria Cuțarida a devenit un apreciat medic ginecolog.
Când s-a întors în țară, a încercat să obțină un post de medic la secția de “boli ale femeilor” din cadrul Spitalului Brâncovenesc. Solicitarea i-a fost respinsă fără vreo motivare, oferindu-i-se în schimb postul de profesoară de igienă. Cu greu, a prins un post de medic secundar la Spitalul „Filantropia”, unde acorda consultații gratuite.
Între 1885 și 1898, a avut în grijă serviciul medical al Fabricii de Tutun din Bucureşti, îngrijind câteva mii de muncitoare. Tot pe atunci, Maria Cuțarida Crătunescu a fondat organizațiile „Leagănul” şi „Societătea Maternă”, care aveau ca scop ocrotirea copiilor săraci.
A participat la mai multe simpozioane ale societăților feministe din Europa și a ținut discursuri despre situația femeilor din România la Paris, Bruxelles și Copenhaga.
În timpul Primului Război Mondial, a fost mobilizată la Spitalul Militar, unde alături de Regina Maria, a îngrijit răniții războiului care a dus la nașterea României Mari. Oarecum ironic, Maria Cuțarida Crătunescu a trăit puțin în noua Românie. S-a stins în noiembrie 1919, pe când avea doar 62 de ani.
