Confidenţialitate

#MareaCântăreală Câte kilograme cred că vor avea în decembrie Vlad, George și Luca – AUDIO

După ce au urcat vineri, 13 septembrie, pe cântar pentru a afla câte kilograme au la început de toamnă Vlad, George și Luca, matinalii Europa FM au anunțat și la câte kilograme cred că vor ajunge pe 13 decembrie, la ora 9:00, atunci când se încheie oficial provocarea începută azi.

”Voi trebuie să pariați, cu ghilimelele de rigoare, să estimați, ce greutate va avea fiecare dintre noi la finalul acestei încercări. Noi vă spunem ce greutate țintim, fiecare”, a anunțat George Zafiu, în Deșteptarea.

Luca Pastia a fost însă cel mai generos cu ”dieta” pentru următoarele trei luni: ”O să urmez o cură personală, hibrid, cel puțin în prima lună, să văd cum merge. Respectiv, ceva din popularul fasting, adică un interval de 8 ore în care pot mânca succedat de 16 ore numai cu apă; genufelxiuni și abdomene sau flotări în fiecare dimineață, plus sală de 3-4 ori pe săptămână, unde stau exact o ora și fac, în principiu, doar bandă, trepte și eliptică și ceva grijă la ce mănânc. Obiectivul e să dau jos 6 kg”.

Câte kilograme cred că vor avea  Vlad, George și Luca

Pe rând, cei trei matinali au spus, în direct la Europa FM, care este greutarea pe care o vizează la capătul celor trei luni de provocare:

VLAD PETREANU 93
LUCA PASTIA 87
GEORGE ZAFIU 85

Dacă vor ajunge sau nu la aceste valori, descoperim înpreună în direct la Europa FM și într-o transmisiune video live pe 13 decembrie, după ora 9:00. Până atunci, pe www.europafm.ro/mareacantareala/ puteți estima greutarea fiecăruia dintre matinali și greutatea echipei Deșteptarea.

Ghicește câte kilograme va avea fiecare dintre matinalii Vlad, George și Luca și cât vor cântări împreună pe 13 decembrie, la ora 9! Dacă nimerești valoarea corectă sau ești cel mai aproape de ea, te alegi cu premiul cu greutate: UN PORC! Noi slăbim, porcul tău de Crăciun ți-l pregătim!

Te poți înscrie o singură dată, așa că ai grijă să cântărești bine kilogramele pe care le treci pentru Vlad, George, Luca și echipa Deșteptarea însumată! Scrie valorile cât mai exacte – la virgulă!

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.