Confidenţialitate

Marea Britanie va pune capăt carantinei naționale

Premierul britanic a confirmat, luni, într-o alocuțiune susținută în Parlamentul de la Londra, încheierea carantinei naţionale la 2 decembrie.

Anumite restricții vor fi, însă, menținute.

”Putem vedea o cale de ieşire din pandemie. Ştim în inimile noastre că anul viitor vom reuşi”, a spus Boris Johnson.

Anglia va reveni la un sistem de restricţii pe 3 niveluri, în funcţie de numărul infecţiilor cu SARS-CoV-2.

Magazinele, sălile de sport şi saloanele de coafură se vor putea redeschide. Totodată, vor fi permise activitățile sportive în aer liber.

Barurile şi restaurantele vor avea program până la ora 23.00.

Boris Johnson a anunţat, totodată, un amplu program de testare comunitară.

Planurile oficiale pentru perioada vacanței de Crăciun sunt stabilite, în această perioadă, de administraţiile descentralizate din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. De asemenea, o strategie comună ar urma să le permită familiilor din regiunile Regatului să se poată întâlni de sărbători.

Cetățenii sunt avertizați asupra riscului de a se întâlni cu rude în vârstă.

Marea Britanie a înregistrat peste 1,5 milioane de infecții cu SARS-CoV-2, al treilea cel mai mare număr de contaminări din Europa, după Franţa şi Spania. Regatul a raportat peste 55.000 de decese asociate bolii COVID-19.

Economia britanică a crescut cu 15,5% în al treilea trimestru, conform unor date preliminare, după o scădere de 19,8% în trimestrul anterior, ca efect al primei carantine naţionale, care a fost impus în primăvară.